FB Pixel
Ai nevoie de ajutor?
Luni-Vineri: 10-18
Coș de cumpărături
Coșul este gol
Nu ai produse în coș. Intră în magazin
Lumanari botezTrusouFloriCadouriObiceiuri botezContact
Obiceiuri botez

Cine poate fi naș de botez? Reguli și sfaturi

Cine poate fi naș de botez

Botezul este un eveniment de o mare încărcătură emoțională pentru întreaga familie. Atunci când te hotărăști să îți creștinezi copilul, una dintre primele hotărâri pe care trebuie să le iei este legată de nașii de botez.

Alegerea nașilor nu este neapărat o decizie ușoară, mai ales dacă te gândești că ei vor juca un rol foarte important în viața finului lor, devenind părinții săi spirituali. Este important să știi că nu oricine poate boteza un copil (de exemplu, călugării nu pot deveni nași). Există anumite norme și reguli, în principal de natură religioasă, care condiționează alegerea nașilor de botez.

Nașul trebuie să fie botezat în credința ortodoxă

În credința ortodoxă, nașii au, printre altele, și îndatorirea de a ghida viața spirituală a finului, contribuind la educația sa religioasă. De aceea, una dintre cele mai importante condiții pe care le impune Biserica este ca nașul să fie botezat el însuși ortodox. Să nu uităm că la slujba de botez nașii vor fi cei care vor mărturisi, în numele copilului, credința în Iisus.

Această legătură spirituală se va păstra pe tot parcursul vieții, iar preoții îi sfătuiesc pe nași să contribuie la educarea finului în spiritul valorilor creștine. Ca atare, nașii ar trebui să fie persoane credincioase, care să poată oferi îndrumări finului și să îi împărtășească dragostea pentru Dumnezeu.

În concluzie, în religia creștin-ortodoxă, nașii nu pot fi de altă confesiune (de exemplu, un catolic nu poate boteza un copil ortodox), Biserica respectând cu strictețe acest aspect. Nașii mărturisesc credința în locul finului, rostesc Crezul și sunt garanți ai celui ce se botează. Este rolul acestora de a se asigura că micuțul va fi educat ca un creștin adevărat și vor răspunde în fața lui Dumnezeu de acțiunile lui nepotrivite. Nașii îi vor împărtăși din educația duhovniceasca pe tot parcursul copilăriei. Ei pot fi cei care îi dăruiesc copilului prima Biblie și îl învață lucrurile esențiale despre ce înseamnă să fie un bun credincios.

Nașii de botez trebuie să fie căsătoriți?

Nu există obligativitatea ca nașii de botez să fie căsătoriți. Totuși, Biserica ortodoxă nu recomandă ca doi tineri care au o relație, dar nu sunt cununați, să devină nașii unui copil. Acest lucru se explică prin înrudirea spirituală care are loc prin taina Botezului și care nu ar mai permite acestor tineri să se căsătorească în viitor între ei.

Pe de altă parte, conform unei alte accepțiuni, nașul de botez este de fapt cel care se implică propriu-zis în ritual (bărbatul, în cazul unui băiețel, respectiv femeia, în cazul unei fetițe). Astfel, chiar dacă se creează o legătură spirituală între nași, totuși ea nu ar fi suficient de puternică încât să împiedice o eventuală cununie ulterioară a acestora.

Noi vă recomandăm ca, în cazul în care doriți să aveți nași de botez necăsătoriți, să cereți sfatul preotului care va oficia ceremonia.

Chiar dacă nu este obligatoriu ca nașii să fie căsătoriți (între ei sau cu altcineva), totuși o pereche căsătorită, care formează deja o familie și care reprezintă un tot unitar, oferă avantaje evidente. Cel mai probabil, cei care sunt căsătoriți sau poate chiar au deja copii, vor ști mai bine cum să își îndeplinească rolul de nași.

Pot alege un singur naș la botez?

Răspunsul este DA, poate boteza o singură persoană. Nu uita totuși că regulile botezului ortodox prevăd ca nașul să fie de același sex cu copilul. Astfel, o fetiță va fi botezată de o femeie și ca atare va avea o nașă de botez (căsătorită sau nu), iar un băiețel va fi botezat de un bărbat, care va deveni nașul său.

La urma urmei, nașul este cel care ține copilul în brațe pe durata slujbei și care îl va primi în crișmă după ce va fi scos din cristelniță.

Două perechi de nași la botez

Tocmai pentru că se pune accent pe înrudirea spirituală care are loc prin botez, Biserica nu recomandă alegerea mai multor perechi de nași. Acest lucru însă nu este interzis și în ultimul timp se practică din ce în ce mai mult.

Dacă alegi să ai două rânduri de nași la botezul celui mic, aceștia își vor împărți între ei, de comun acord, sarcinile care le revin. De exemplu, pot ține copilul în brațe pe rând, în funcție de momentul slujbei. Obiectele necesare pentru botez și hăinuțele finului vor fi cumpărate împreună de către nași, iar aceștia vor plăti la comun și cheltuielile pentru biserică.

Per total, ritualul se va desfășura la fel, dar fiecare pereche de nași va avea câte o lumânare de botez.

Botez fără nași

Botezul fără nași nu este posibil. Indiferent că este vorba de un singur naș sau de mai mulți nași, aceștia trebuie neapărat să fie prezenți în biserică în momentul creștinării bebelușului.

Nașii de cununie trebuie să fie și nașii de botez?

Nicio regulă bisericească nu menționează faptul că nașii de căsătorie trebuie să fie în mod obligatoriu și nașii copilului finului. Ca atare, aceasta este pur și simplu o alegere personală a părinților, care pot dori sau nu ca nașii de cununie să devină și nașii de botez ai copilului lor.

În anumite familii și în unele zone ale României acest lucru este o tradiție, iar nașilor care au cununat un cuplu le revine automat și rolul de nași la botez.

Sfatul nostru: ca să eviți eventualele neînțelegeri și supărări, poți avea mai întâi o discuție cu nașii tăi de cununie.

Părinții copilului pot fi și nașii săi?

Biserica ortodoxă precizează clar: părinții copilului NU pot deveni nașii săi de botez. Ei sunt cei care i-au dat viață biologică, pe când nașii îl vor renaște în viața lui Hristos.

Nașii au rolul de a sprijini familia și de a-i oferi copilului învățăturile credinței creștine. Aceștia sunt la fel de importanți precum părinții, pentru că își asumă o mare responsabilitate - statutul de părinți spirituali. La rândul său, finul trebuie să îi respecte și să îi asculte pe nași la fel cum își respectă și ascultă părinții biologici.

Copiii pot fi nași?

Din nou, regulile Bisericii ortodoxe sunt fără echivoc: copiii minori NU pot deveni nași de botez.

Explicația este evidentă: copiii se află ei înșiși în stadiul de formare. Ei nu au cum să fie pregătiți pentru a oferi îndrumare spirituală, în condițiile în care nu și-au încheiat perioada de învățare. Botezul este o sarcină care aduce după sine responsabilități, iar un copil nu are cum să aibă maturitatea necesară pentru a și le însuși. Până când va crește, el se va preocupa de propriul său drum în viață și nu are cum să reprezinte un real ajutor pentru fin sau pentru familia acestuia.

Ca atare, nașii pe care îi vei alege pentru copilul tău trebuie să fie persoane adulte.

Cum alegi nașii de botez?

În plus față de condiționările religioase (nașul trebuie să fie o persoană adultă, de confesiune ortodoxă, care să nu fie în același timp părintele biologic al copilului), există mai multe aspecte de care trebuie să ții cont atunci când decizi cine va fi nașul de botez al copilului tău. Nașii de botez nu se pot schimba, așa că alege cu grijă!

Poate cel mai important lucru este să alegi nașii din rândul persoanelor în care ai încredere absolută. Gândește-te la oamenii în mâinile cărora ți-ai încredința fără emoție copilul, în cazul în care ar fi nevoie. De obicei aceștia sunt oamenii de lângă tine, persoanele cu care ai o relație apropiată – prietenii apropiați sau membrii familiei.

Nașii vor fi o prezență permanentă în viața copilului, se vor preocupa de starea lui și îl vor iubi precum niște părinți. În legătura spirituală dintre nasi și fini predomină dragostea și încrederea, ca atare nu oricine este pregătit să preia acest rol.

Chiar dacă statutul de naș presupune și anumite obligații bănești, aspectul financiar nu ar trebui să primeze. Alege nașii în funcție de seriozitatea lor și de dorința de implicare în viața copilului. Pune pe primul plan persoanele care crezi că pot fi într-adevăr alături de copilul tău pentru mulți ani de acum înainte, fie că sunt din familie sau că îți sunt prieteni buni.

Cine poate fi naș de botez catolic?

Și în confesiunea catolică, condițiile pentru a deveni naș sunt similare cu cele din confesiunea ortodoxă.

În mod oficial, la un botez catolic nașul trebuie să fie și el botezat în credința catolică. Acest lucru se explică în mod logic prin faptul că nașul este cel care va spune Crezul și va mărturisi credința în numele copilului. Totuși, se mai practică botezuri catolice cu nași ortodocși.

La fel ca în confesiunea ortodoxă, nașul nu poate să fie mama sau tatăl celui botezat și trebuie să fie o persoană adultă.

Concluzii

În concluzie, atunci când vine momentul să alegi nașii de botez (ortodox) ai copilului tău, ia în calcul următoarele aspecte:

  • nașul trebuie să fie ortodox
  • nașul trebuie să fie o persoană adultă
  • nașul nu trebuie să fie în același timp și părintele copilului botezat
  • alege pentru acest rol persoanele în care ai încredere deplină.

Produse care te-ar putea interesa:

Trusou botez complet de la nași Trusou botez complet de la nași
Obiceiul spune că mama îmbracă bebelușul înaintea botezului, iar nașa, ca mamă spirituală, îl schimbă ...
200 lei179 lei
Comandă
Reducere 10%
Lumânare de botez cu trandafiri albi și orhidee Lumânare de botez cu trandafiri albi și orhidee
O bijuterie florală ce pune în valoare lumânarea de botez, cromatica florilor alese putând fi schimbată ...
179 lei
Comandă
Coș cadou botez cu ouă Kinder și trandafiri Coș cadou botez cu ouă Kinder și trandafiri
Un coș cadou dulce și colorat, în care puritatea trandafirilor albi se îmbină cu aerul jucăuș dat de ouăle ...
229 lei
Comandă
Tort diplomat în 2 culori Tort diplomat în 2 culori
Un tort diplomat în 2 culori, elegant și cremos, este alegerea perfectă pentru un cadou de botez.
129 lei
Comandă

Alte articole pe această temă

X

Înscrie-te să primești newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele oferte și reduceri.

Email *

Mulțumim!

Adresa ta a fost adăugată în baza noastră de date. Te vom ține la curent cu ultimele noutăți și oferte.

Contactează-ne pe Whatsapp!